Sometimes your destiny can launch you to realms
that you would never even dream to know.
Nicolae passed the ,,Filozophy”, but in the last
year of college studies, a money and econonomy
crisis started wich affected the entire world with unemployment, bankcruptcy
and social crisis. The world war has made all the people to get poor.
Academics, the highly educated people were the most affected. But the
university graduate had the worst situation as they saw their wishes and dreams broken when
finish the studies. For a guard job they
had to present to a contest a Medicin graduate, a Letter graduate, a builder
and an Right graduate.
If he would listen to his father who is a
churchman, Nicolae would had more chanses. But when he went t register to the
college, he took his file in the Teology, where his parent registered him, and
Nicolae applied at Filozophy.
…………………………………………………………..
On the
street Nicolae met a friend:
-We have one more chance! I heard that the
military are making cast in the army. Let’ s try that! We don’t have a better
option! Told the friend to Nicolae.
-And where are we gonna go?
-We meet tomorrow at ten in the front of the
University. Be ready!
Nicolae went back home fast. It was the day
before the born of Ioan. Involuntary, he started singing churcher songs, songs
that remembered him about the old times when he was a child. Nicolae had a nice
voice, also!
In the garden the proprietary, Ms. Matilda was praying. The doctor, Emil started
laughing:
-But what are you doing Ms. Matilda?
- It’s the born of Ioan and the churchman is
coming! What, you don’t hear him?!
-That’s Nicolae, ms. Matilda, he’s my
roommate!said Emil
-But… What…How ? He sings so well! He has a very
nice voice!
-You don’t know that his father is a churchman?
That’s why he knows all the church songs very well.
- But why he isn’t a church man, too?
-He didn’t want! Everyone has his own talent!
Next day Nicolae has been accepted in the army
because of his very worked body. He
solved his problem with the job in this mode! Not in the same way he wanted to,
but in a crisis time was the only possibility for him. He could study the
Flozophy in his free time. And when the crisis will stop, he will become a
teacher, as he wanted to. Untill that time he could read a lot of books and write,
as he was used to do from the time he was a child. He wrote even a monography
of his village after he found important
informations about it. The place was built by Tudor Vladimirescu’s soldiers.
The life in the army was hard for college man,
like Nicolae. But his atlethic body made
him to pass these things.
The armymates talk much about him and what they
spoke rich to the colonel of the unity, Berezoianu, who asked to see him:
-Bratu, is that true you studied the Filozophy and you know the old greek
language?
-Yes sir!
-In this afternoon you are invited at my place!
You are invited at lunch! It is an order.said Brezoianu.
Very shy, Bratu showed at colonel’s place. After
the lunch, the colonel asked for Nicolae in his office.
-So, I want to tell me about the new editorial apearance.
What’s your opinion? What new book that appeared was interesting to you? asked
Brezoianu.
And they talk a lot about filozophy.
-Bratu, don’t forget, here you are Bratu, the
filozoph, but in the camp you are Bratu, the soldier. Good bye! I liked to talk
with you!
In that summer Nicolae riched Cernauti with his
battalion. The town was beautiful. The people called it the little “Viena”. It
had a very interesting story. The sharming city represented one of the most
important urban towns from Romania. The Cernauti has made bigger when the
Habsburgic family controlled the area. With a commune past and traditions, the
cechs and the austriac man transformed Cernauti into a modern city.
Nicolae was impressed by the city, wich was a
modern city, full of sculptures, natural beauties, green parks and nice squares
to visit. In Cernauti you can see all the architectural stiles that existed in
the last centuries in Europe. As an old lover of art and beauty, Nicolae loved
to walk to the wonderful streets of Cernauti, to watch the stiles, from
Napoleon to the melody lines of the baroc.
He liked the buildings in exbrancovean stile- a
continue of the austriac fashion-as the Sf. Nicolae church, the place which
ornamental compose, this stile has complete nice with some of the elements of
the italian Renaissance and specific romanian procedures. The brancovean buildings and un roumanian
ones were recognize immediate from their
beauty and decorations that remind him about the original roumanian stile,
about the clothes of the boors from his village and after the big and half
round crowns from the top of the buildings.
Nicholas was enchanted by the wonders Cernăuţi that could not be seen
anywhere else in Europe. They were paraded in front of hundreds of Greco-Roman
gods and goddesses in the form of reliefs, sculptures raised, mosaics etc. And
as many lions, birds, snakes. It notes that the old center of Bucharest was
only an attempt provincial buildings near imperial stature architectural
Chernivtsi true fingerprint of fabulous history, even before the century of
Habsburg rule, most markedly for him. Nicholas read that first documented the
settlement represented a a charter issued by Alexandru cel Bun.
The first building in Chernivtsi, which he wanted to see Nicholas was University "King Carol I of Chernivtsi". The construction was a jewel built in the second half of the nineteenth century, one of the highest hills of the city. Since its establishment in 1875 called "University Franz Josef" and there was a higher education institution known throughout the Austro-Hungarian Empire. Nicholas knew from books the Austrian Parliament approved in 1872 the establishment of the Hungarian University of Cluj, and on March 20, 1875 It decided to set up a German university in the capital of Bukovina. the purpose of establishing the institutions of higher education in Chernivtsi was primarily spread of language, culture and science in this part of the German empire.
The man noticed that whenever you look away, streets Cernăuţi revealed the most unexpected architectural details. Former Orthodox Metropolitan of Bukovina and Dalmatia but was distinguished among historic buildings and religious Chernivtsi Catholic Church, the Jesuit Church, the Greek Catholic, Protestant church and synagogue or temple. In Chernivtsi, cosmopolitan city of a mix of cultures and religions, where people taught themselves how to live peacefully and respect each other, tolerance was not a mere word. Romanians, Jews, Germans, Poles, Ukrainians, Armenians and other minorities lived together peacefully. a spiritual atmosphere, and effervescent match. There were no preconceptions, ethnic or religious hatred among its people.
Metropolitan - like a castle because gates three meters high walls and its brick buildings with stepped gears and merloane - was the architectural jewel of the city. The ensemble consists of three buildings, a court official and a five-hectare park with rare trees, artificial hills, ponds with fountains, statues and cave, surrounded by a high wall three meters. Metropolitan residence was located in the center, chapel Saint John of Suceava. Seminar was left Synodal Church and the right tower building, which housed a school of icon painting and one deacon, a museum, being the guest house.
On the first night, Nicholas went with some colleagues in the film. The building of the cinema "Chernivtsi" was built in 1877 in the style of Mauritania, before the city's main synagogue. The next day, Nicolae Mircea out with a colleague at "Caffé Vienna".
- Let we the prom! Here are held Saturdays balls! Mircea proposed them.
Saturday night in the place of the cottage held a luxurious ballroom. Prominent families, daughters came to find them here chosen to marry them. Nicholas comes and look stylish crowd in agitation continues. Suddenly, in a corner, he saw a young blonde with blue-green eyes, petite and gentle. It was like an angel amongst others around him. Talk to a young woman, taller and brunette as beautiful and fascinating with the same eye. He went to them and invites blonde waltz.
- I have this waltz? Nicholas said tilting head and courteous.
- Ich bin schön, ich bin gebildet, bin ich wunderbar! jump up young brunette, strongly emphasizing the word "ich". Why do not you want to dance with me? I have no dance partner now!
- I like Miss, she said Nicholas decided, while reached out to catch the fingers, to lead to the young charming dance floor. Miss your name? I am Nicholas, philosophy graduate and son of a priest. Now I'm in the army. But in the future I will be a teacher, what I always wanted.
- Elisa, said voice gentle face.
- And the young woman next to you? Nicholas asked curiously. Why react so?
- Helga's older sister. It is very beautiful and proud every man his courtship. Expect anyone to like! Elisa said.
- But you are much finer, softer more gentle ... continued Nicholas.
- This is your opinion ... said quietly Elisa
- Welcome only sister? the man asked.
- I'm here with mom, dad and my three brothers Arthur and Anton Alwin.
- know several languages, is not it? I saw you speak German sister. I taught high school French, German, Italian, Spanish, Ancient Greek and Latin! said Nicholas.
- I speak Romanian, because I went to school in that language, the national language and German, I was of this ethnic group. German speaking Catholic school, but I learned French, as a foreign language. But when we were children, we were all from different ethnic backgrounds and we always play together. So we all learned to converse in Russian, and Polish, and Ukrainian, and even Yiddish. So we better understand each other, and parents all. We used this when I went to shop Jews, for we could address in their language, and barbershop Ukrainian to the Russian cinema for this is closer to us or a mail clerk was Polish. Chernivtsi is an international space from this point of view. We learned to respect each others language, ethnicity, and religion. Let us respect and love! explains the young.
The dance ends and Elisa Nicholas led her back.
- Dad, this is Nicholas, working in the army and has a degree in philosophy! Elisa said.
- Um, the army! My name is Heinrich Hensel is recommended man. She is my wife, Gertrude. I was an officer in the king's court in Vienna. When I retired, I retired here in Chernivtsi. I got married and now I have a small business, a factory of rubbing alcohol.
Nicholas noticed that Mrs. Gertrude was much younger than domnul Hensel. - My brother remained in Vienna. And his son, my nephew is there a prominent lawyer, continues domnul Hensel. But with this crisis, Gertrude complete ... my grandkids, and Johannis Peter went overseas just in Canada ... - May I visited your daughter? asked Nicholas. - Of course! accept old gentleman. - This is Michael! Helga said, quickly coming to the group. He invites us to sustain license and his sister Anastasia university. Come you, Mr. Bratu? Helga asked Nicholas. - Of course! I really enjoy! the man replied.
Nicholas was
enchanted by the wonders Cernăuţi that could not be seen anywhere else in
Europe. They were paraded in front of hundreds of Greco-Roman gods and
goddesses in the form of reliefs, sculptures raised, mosaics etc. And as many
lions, birds, snakes. It notes that the old center of Bucharest was only an
attempt provincial buildings near imperial stature architectural Chernivtsi
true fingerprint of fabulous history, even before the century of Habsburg rule,
most markedly for him. Nicholas read that first documented the settlement
represented a a charter issued by Alexandru cel Bun.
The first building in Chernivtsi, which he wanted to see Nicholas was University "King Carol I of Chernivtsi". The construction was a jewel built in the second half of the nineteenth century, one of the highest hills of the city. Since its establishment in 1875 called "University Franz Josef" and there was a higher education institution known throughout the Austro-Hungarian Empire. Nicholas knew from books the Austrian Parliament approved in 1872 the establishment of the Hungarian University of Cluj, and on March 20, 1875 It decided to set up a German university in the capital of Bukovina. the purpose of establishing the institutions of higher education in Chernivtsi was primarily spread of language, culture and science in this part of the German empire.
The man noticed that whenever you look away, streets Cernăuţi revealed the most unexpected architectural details. Former Orthodox Metropolitan of Bukovina and Dalmatia but was distinguished among historic buildings and religious Chernivtsi Catholic Church, the Jesuit Church, the Greek Catholic, Protestant church and synagogue or temple. In Chernivtsi, cosmopolitan city of a mix of cultures and religions, where people taught themselves how to live peacefully and respect each other, tolerance was not a mere word. Romanians, Jews, Germans, Poles, Ukrainians, Armenians and other minorities lived together peacefully. a spiritual atmosphere, and effervescent match. There were no preconceptions, ethnic or religious hatred among its people.
Metropolitan - like a castle because gates three meters high walls and its brick buildings with stepped gears and merloane - was the architectural jewel of the city. The ensemble consists of three buildings, a court official and a five-hectare park with rare trees, artificial hills, ponds with fountains, statues and cave, surrounded by a high wall three meters. Metropolitan residence was located in the center, chapel Saint John of Suceava. Seminar was left Synodal Church and the right tower building, which housed a school of icon painting and one deacon, a museum, being the guest house.
On the first night, Nicholas went with some colleagues in the film. The building of the cinema "Chernivtsi" was built in 1877 in the style of Mauritania, before the city's main synagogue. The next day, Nicolae Mircea out with a colleague at "Caffé Vienna".
- Let we the prom! Here are held Saturdays balls! Mircea proposed them.
Saturday night in the place of the cottage held a luxurious ballroom. Prominent families, daughters came to find them here chosen to marry them. Nicholas comes and look stylish crowd in agitation continues. Suddenly, in a corner, he saw a young blonde with blue-green eyes, petite and gentle. It was like an angel amongst others around him. Talk to a young woman, taller and brunette as beautiful and fascinating with the same eye. He went to them and invites blonde waltz.
- I have this waltz? Nicholas said tilting head and courteous.
- Ich bin schön, ich bin gebildet, bin ich wunderbar! jump up young brunette, strongly emphasizing the word "ich". Why do not you want to dance with me? I have no dance partner now!
- I like Miss, she said Nicholas decided, while reached out to catch the fingers, to lead to the young charming dance floor. Miss your name? I am Nicholas, philosophy graduate and son of a priest. Now I'm in the army. But in the future I will be a teacher, what I always wanted.
- Elisa, said voice gentle face.
- And the young woman next to you? Nicholas asked curiously. Why react so?
- Helga's older sister. It is very beautiful and proud every man his courtship. Expect anyone to like! Elisa said.
- But you are much finer, softer more gentle ... continued Nicholas.
- This is your opinion ... said quietly Elisa
- Welcome only sister? the man asked.
- I'm here with mom, dad and my three brothers Arthur and Anton Alwin.
- know several languages, is not it? I saw you speak German sister. I taught high school French, German, Italian, Spanish, Ancient Greek and Latin! said Nicholas.
- I speak Romanian, because I went to school in that language, the national language and German, I was of this ethnic group. German speaking Catholic school, but I learned French, as a foreign language. But when we were children, we were all from different ethnic backgrounds and we always play together. So we all learned to converse in Russian, and Polish, and Ukrainian, and even Yiddish. So we better understand each other, and parents all. We used this when I went to shop Jews, for we could address in their language, and barbershop Ukrainian to the Russian cinema for this is closer to us or a mail clerk was Polish. Chernivtsi is an international space from this point of view. We learned to respect each others language, ethnicity, and religion. Let us respect and love! explains the young.
The dance ends and Elisa Nicholas led her back.
- Dad, this is Nicholas, working in the army and has a degree in philosophy! Elisa said.
- Um, the army! My name is Heinrich Hensel is recommended man. She is my wife, Gertrude. I was an officer in the king's court in Vienna. When I retired, I retired here in Chernivtsi. I got married and now I have a small business, a factory of rubbing alcohol.
Nicholas noticed that Mrs. Gertrude was much younger than domnul Hensel. - My brother remained in Vienna. And his son, my nephew is there a prominent lawyer, continues domnul Hensel. But with this crisis, Gertrude complete ... my grandkids, and Johannis Peter went overseas just in Canada ... - May I visited your daughter? asked Nicholas. - Of course! accept old gentleman. - This is Michael! Helga said, quickly coming to the group. He invites us to sustain license and his sister Anastasia university. Come you, Mr. Bratu? Helga asked Nicholas. - Of course! I really enjoy! the man replied.Nicholas noticed that Mrs. Gertrude was much younger than domnul Hensel. - My brother remained in Vienna. And his son, my nephew is there a prominent lawyer, continues domnul Hensel. But with this crisis, Gertrude complete ... my grandkids, and Johannis Peter went overseas just in Canada ... - May I visited your daughter? asked Nicholas. - Of course! accept old gentleman. - This is Michael! Helga said, quickly coming to the group. He invites us to sustain license and his sister Anastasia university. Come you, Mr. Bratu? Helga asked Nicholas. - Of course! I really enjoy! the man replied.
A doua zi, Nicolae luă toţi banii de soldă şi se opri la
florăria din centrul Cernăuţiului. Intră şi spuse băiatului care vindea
florile:
- Doresc să comand trandafiri roşii!
- Câţi doriţi? întrebă tânărul vânzător.
- De toţi banii aceştia! şi Nicolae întinse banii de
soldă. Vă rog să-i trimiteţi la următoarea adresă: Wagnergasse nr. 13,
domnişoarei Elisa Hensel, împreună cu acest plic.
Vânzătorul a trimis urgent pe băiatul care trimitea
florile, la adresa menţionată. Acesta ajunse în zece minute cu trandafirii în faţa
casei, o clădire impunătoare, cu etaj şi bătu la uşă. Apăru imediat Gertrude,
mama Elisei. Am primit comandă, să aduc aceste flori la adresa dumneavoastră!
spuse băiatul. Şi începu să descarce din trăsură, buchete imense de trandafiri
roşii.
- Unde îi duc? întrebă el.
- În sufragerie! spuse uimită femeia.
În câteva minute, camera era acoperită de trandafiri
superbi, roşii.
- Oare cine mi i-o fi trimis? întrebă încântată Helga şi
se repezi cu nerăbdare spre plicul ce însoţea trandafirii. Pe plic scria cu
litere caligrafiate ordonat: „Frumoasei
şi gingaşei domnişoare Elisa, de la Nicolae”. Helga înşfăcă cu putere
hârtia şi privi încremenită grupurile de versuri ce o acopereau.
- Cum, pentru Elisa sunt? Nu sunt pentru mine? Eu sunt
mai frumoasă, eu trebuia să primesc florile! Şi ţi-a scris şi-o poezie! Mie nu mi-a scris nimeni niciodată
vreo poezie! spuse tânăra mânioasă.
- Lasă Helga, nu te supăra, o să primeşti şi tu
trandafiri! o consolă blând Elisa.
- Tu ce te bagi! N-am nevoie de consolările tale. Nimeni
nu-i ca mine! spuse Helga din ce în ce mai nervoasă şi izbucni în hohote de
plâns.
Din ziua aceea, Elisa a primit în fiecare zi câte o
floare de la Nicolae. A doua zi, Nicolae veni în vizită la familia Hensel. Casa
familiei, cu etaj, era mărginită de case elegante cu două şi trei etaje, pe o
romantică stradă pietruită. Era cunoscută a fi un loc popular pentru procesiuni
de nuntă. Era prânzul şi familia îl invită la masă.
- Rămâneţi la noi la masă, domnule Bratu! spuse Gertrude
politicoasă.
În sufrageria imensă, cu mobilă de lemn sculptată, o masă
lungă trona în mijlocul încăperii. În faţă
era un tablou mare, cu o pictură ce reprezenta o pereche - un ofiţer cu
poziţie şi costum impozante, cu o sabie lungă şi strălucitoare şi o doamnă
elegantă cu o pălărie enormă şi umbreluţă. Era domnul Heinrich şi doamna
Gertrude, când erau mai tineri.
Gertrude pregătise feluri variate – supă de pui, friptură
de porc cu cartofi prăjiţi şi salată de roşii şi castraveţi iar ca desert, un
tort imens de ciocolată, cu flori din frişcă, dispuse pe partea sa superioară.
- Facem cumpărăturile la „Elizabethplatz'', bazarul
alimentar din apropierea Pieţii Teatrului, spuse Gertrude. A fost numit aşa în
onoarea împărătesei austriece Elisabeta, completă ea, considerând că este
nevoie de astfel de lămuriri.
- Şi ce gânduri de viitor aveţi? îl întrebă Heinreich pe
Nicolae.
- Îmi doresc să fiu profesor de filozofie. Aceasta este
vocaţia mea! Criza mi-a încurcat puţin planurile, dar sunt tânăr şi o să-mi
ating ţelul. Acum însă, aş dori să mă căsătoresc... aş dori să mă însor cu
Elisa, spuse timid tânărul.
Se făcu linişte. Părinţii doreau şi ei ca fata lor să se
mărite, dar acum, în faţa cererii, erau luaţi prin surprindere. În această
perioadă, cu criza, erau şi ei în impas. De curând, guvernul Iorga tăiase şi
pensiile, lucru care îi afectase puternic. Afacerea cu alcoolul medicinal se dusese de râpă şi pensiile ajunseseră
singurul venit curent. Care acum nu mai era...
- Dar Elisa este foarte tânără. De abia a ieşit de la
Şcoala Catolică de Maici.
În Cernăuţi, fetele de familie urmau această şcoală, să
înveţe să se pregătească pentru căsătorie – învăţau limbi străine, să
converseze, să cânte, să brodeze, să coasă, să gătească...
- Trebuie să aibă dotă pentru a se căsători cu un ofiţer!
spuse Gertrude. Noi avem o casă cu grădină cumpărată lângă Cernăuţi. Aceea i-o
vom da ca dotă!
- Îmi permite-ţi să o invit pe Elisa, la o plimbare prin
parc? O voi aduce-o înapoi într-o oră, se adresă Nicolae către părinţii fetei.
- Desigur, răspunse Gertrude.
Parcul era aproape de casa Elisei. Un parc fascinant,
pictat în nuanţe de verde, rod al vegetaţiei abundente şi alb pur, al băncilor,
coşurilor de gunoi, al construcţiilor şi
anexelor, vopsite toate într-un alb imaculat. Iar Nicolae cu costumul său de
militar şi Elisa cu rochia sa de culoarea ghioceilor de primăvară se
sincronizau perfect cu cadrul.
Tinerii se aşezară pe o bancă, sub un salcâm încovoiat,
cu o coroană expandată de frunze, ca o imensă umbrelă de soare. În faţa lor,
trona un copac maiestuos, cu formaţiuni lemnoase ciudate, ca nişte trompe de
elefant. Când era privit, copacul parcă avea ceva magnific în el. Părea că transferă
şi admiratorilor săi, o părticică din măreţia sa. Ieşea în evidenţă
printre nişte tuie înalte şi bătrâne, cu tulpina cheală pe aproape un metru,
smotocite de vreme, cu crengile lungi lăsate în jos, ca nişte sălcii, care tind
să se usuce dar care emană totuşi un farmec aparte. În dreapta, un rând de
salcâmi tineri, abia crescuţi, stăteau aliniaţi ca soldaţii în pluton.
Ciripitul drăgălaş al păsărelelor, presărat din când în
când cu triluri melodioase avea un farmec aparte. Din depărtare se auzi
cântecul suav al unui cuc. Dar magnetismul miraculos al parcului se datora
tufelor de trandafiri de la roşul purpuriu al sângelui şi dragostei, la albul
curat al nevinovăţiei şi sincerităţii. Nicolae rupse un trandafir roşu şi-i
prinse Elisei în păr. Frunzele copacilor fremătară ordonat sub mângâierea
blândă a vântului. Nicolae avu senzaţia că parcul se transformase într-un tărâm
magic, al cuplului primordial.
Amândoi nu scoteau nicio vorbă. Deşi de obicei erau firi
sociabile, Nicolae şi Elisa, nu erau prea vorbăreţi de fel. Vorbeau numai cât
era necesar şi atunci când trebuia. Dar parcă tocmai limbajul misterios al
tăcerii îi unea acum cel mai mult. Le unea sufletele, le unea inimile, pentru
totdeauna. În faţa lor, se contura imaginea a doi corcoduşi filiformi împletiţi
în mod miraculos sub forma unei porţi de trecere. Alături, unul curbat, cu o
corolă abundentă, îi străjuia...
La întoarcerea spre casă trecură pe lângă teatru. Teatrul
din Cernăuţi era o clădire impresionantă, realizată sub influenţa Şcolii de
Arhitectură de la Viena.
- Mergem sâmbătă la un spectacol? întrebă Nicolae,
iubitor de cultură, ca-ntotdeauna, bucuros să vadă un nou spectacol, dar în
acelaşi timp şi într-o companie plăcută.
Ajunseră curând în Piaţa Centrală. În mijlocul ei, trona
nestingherit Monumentul Unirii,
inaugurat în 1924 la Cernăuţi în prezenţa familiei regale.
*
Nunta avu loc rapid, fără prea multe pregătiri. De fapt
Nicolae nu a fost niciodată sclavul formalităţilor. Nici Elisa nu era cu
fumuri, ca sora sa Helga. Pentru cei doi, dragostea era lucrul cel mai
important. Tot acest spectacol de faţadă nu avea nicio valoare pentru ei. Erau
valoroase doar sentimentele...
Rămaseră în Cernăuţi, la părinţii Elisei. În casa cu
grădină, pe care o primise Elisa ca dotă, nu reuşiră să locuiască. O vizitau
numai din când în când. Tatăl Elisei muri curând. Nu a rezistat stresului
afacerilor din timpul crizei. Nicolae era omul studiului, al cărţii. Cariera
militară nu era pentru el, dar o executa totuşi fără a i se părea o corvoadă,
pentru că era o persoană sportivă, rezistentă la efort fizic. Elisa rămase
însărcinată imediat şi după nouă luni de căsătorie dădu naştere unui băieţel
frumos foc, Mircea, dar care se îmbolnăvi rapid încă din primele zile de viaţă
şi muri. După un an, născu din nou, prematur, o fetiţă, plăpândă şi sensibilă,
care semăna foarte bine cu Nicolae.
Elisa era foarte pricepută la treburile casnice. Avea o
inteligenţă practică ieşită din comun. Învăţa repede orice presupunea
îndemânare. Dacă vedea un om reparând ceva, imediat putea să facă şi ea acest
lucru. În acest mod, tot ce se strica în casă era remediat fără probleme –
instalaţiile electrice, aparatele. Îi plăcea să gătească, să lucreze câte ceva
şi să cânte, mai ales melodia „Cernăuţi, schöne Stadt”. Asculta sfaturile
primite şi învăţa orice era util, de la oricine...
- Dacă te speli pe dinţi în fiecare zi, îţi vei păstra
dantura intactă! Bunica mea a murit cu toţi dinţii în gură, pentru că se spăla
cu sare zilnic, spunea ea fetei sale.
*
Într-o zi de sfârşit de iunie al anului 1940, Nicolae era
cu plutonul chiar pe malul Prutului, când a început să se tragă focuri asupra
lor. Au fost luaţi pe nepregătite. Fiecare fugea încotro vedea cu ochii. Nu se
mai vedea nimic! Numai gloanţe, praf, ţipete disperate... Când se termină
totul, Nicolae era într-o văgăună - ca o peşteră, săpată miraculos în lut, de
natură, în malul Prutului - lângă un civil, un cioban din sat.
- Doamne, dar cum aţi scăpat! Aţi trecut apa pe bârna
asta, pe care nu poate un om, să o treacă în mod normal! V-am văzut de când au
început să tragă şi nu mi-a venit să cred ochilor. Aţi parcurs-o în viteză, de
parcă aţi fi zburat deasupra apei. Uite ce face frica din om! exclamă ciobanul.
Nicolae privi bârna şi se gândi că, într-adevăr, acum, nu
ar putea să meargă pe ea. Doar un echilibrist de la circ, după multe exerciţii,
ar fi putut executat aşa ceva! În plutonul lui era mare prăpăd. Toţi erau însă
mulţumiţi că scăpaseră cu viaţă. Văzuseră moartea cu ochii. Doar câţiva erau
răniţi. Comandantul îi anunţă imediat:
- S-a semnat
pactul Molotov-Ribbentrop!
Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţei nu mai fac parte din România, sunt
cedate! Vin ruşii peste noi! Avem ordin să ne retragem cu batalionul imediat.
Anunţaţi-vă familiile şi plecaţi urgent!
Părăsiţi Cernăuţiul!
Nicolae fugi rapid acasă. Era îngrijorat pentru Elisa şi
pentru fiica sa. Dar acestea aflaseră deja vestea şi împachetau de zor
lucrurile.
- Vin ruşii! Sunt la câţiva kilometri! Se văd deja, se
auzeau de afară strigăte disperate.
- Dar unde mergem? întrebă Gertrude speriată.
- Veniţi la mine, în Timişoara! Este un oraş cosmopolit,
ca şi Cernăuţiul! O împletire armonioasă de diferite naţionalităţi, religii.
Oamenii sunt la fel de buni, sociabili şi de toleranţi unul faţă de celălalt!
Satul meu este la câţiva kilometri depărtare. Iar rudele mele sunt foarte
primitoare.
Bagajele erau aproape gata. Aveau însă foarte multe
obiecte, moştenire de familie, care reprezentau trecutul acesteia... la care
trebuiau să renunţe, pe care trebuiau să le lase în urmă...
- Haideţi mai repede! Lucrurile nu mai au acum nicio
valoare! Viaţa este cea mai importantă! spuse Nicolae, mai ales că i se
demonstrase acest lucru pe deplin, în urmă cu câteva ore.
Elisa avea multe obiecte de care o legau diferite
amintiri. Era greu să le selecteze. Dar era în acelaşi timp, atât de speriată,
încât luă ce i-a venit la îndemână şi ce a considerat că este absolut necesar.
***
În Timişoara ajunseră dimineaţa. Oraşul era deosebit de
curat, cu multe zone verzi. Merseră întâi la Teodor, fratele lui Nicolae, care
locuia pe bulevardul central. Nu se puteau caza însă aici. Cu Nicolae nu
veniseră doar Elisa şi fiica. Erau şi Gertrude, mama acesteia, Helga şi soţul
acesteia. Au plecat atunci cu toţii, la ţară.
În sat era agitaţie mare.
- Vine Nicu-a popii cu nemţoaicele! se anunţau între ei
sătenii.
Şi ieşiră în drum, să vadă şi ei doamnele. Nu mai
văzuseră până atunci îmbrăcăminte atât de elegantă, occidentală şi mobilă stil cu
încrustaţii atât de frumoase. Rudele cu bănet
îşi puseseră în gând, la vederea acesteia, să posede şi ele pe viitor
aşa ceva. Şi viitorul, prin deportarea în Bărăgan, chiar le-a facilitat dorinţa
de a ajunge curând stăpâni, peste mobila dorită.
Era greu pentru un om care a trăit toată viaţa la oraş,
să ajungă deodată la ţară. Dar Elisa era o luptătoare. Pentru fiica sa ar fi
făcut orice sacrificiu! Curând, Nicolae îşi găsi un post de profesor de
filozofie în Timişoara. Nu au stat însă mult timp liniştiţi. Căci s-a dat ordin
de deportare în Bărăgan pentru refugiaţi şi moşieri şi au trebuit să părăsească
Timişoara.
***
Epilog
După plecarea din Cernăuţi, fire optimistă, Elisa - ca
toţi foştii locuitori ai Cernăuţiului - a încercat toată viaţa să regăsească
farmecul oamenilor şi locurilor pierdute. Nu a reuşit însă. Elisa şi Nicolae au
fost împreună până în ultima clipă. Nicolae a rezistat tuturor problemelor prin
scris. Scrisul a fost cel care l-a întărit, l-a făcut să reziste epocii
comuniste, deşi nu a putut să-şi publice niciodată lucrările, datorită
regimului. Ultimii ani, a trebuit să lucreze ca bibliotecar – „om al cărţii” ca
Lucian Blaga, cum se consola el. Scria zilnic şi faptul acesta i-a menţinut
mintea şi inima mereu tânără, până la sfârşitul vieţii. Elisa, deşi mult mai
tânără decât el, l-a urmat imediat. După atâţia ani petrecuţi împreună cu soţul
său, deşi locuia cu fiica şi nepoatele nu a mai rezistat mult. A fost marcată şi de moartea fratelui ei mai mic
Anton, la care ţinea cel mai mult, deoarece era foarte bun la suflet,
comparativ cu Alwin, care era foarte egoist.
Cu verii Peter şi Johannis nu a mai corespondat.
Securitatea i-a interzis orice scrisoare venită sau primită de peste ocean.
Ultima scrisoare o anunţa însă că cei doi îşi împliniseră visul – aveau fiecare
ferma proprie. Lucrau însă prea mult şi nu au reuşit niciodată să se
căsătorească şi să aibă urmaşi. Unchiul, avocat în Viena, singura rudă din
Austria rămasă în viaţă, a fost vizitat de mai multe ori de Anne, fiica lui Alwin,
care devenise profesoară de germană şi lucra şi ca translator uneori, ceea ce-i
facilita călătorii în străinătate. Nici el nu s-a căsătorit niciodată şi nici
copii n-a avut. Pe verii rămaşi în Cernăuţi, - care este acum în Republica
Moldova - care n-au vrut să-şi
părăsească casele şi grădinile, i-a mai revăzut o singură dată, când au venit
după treizeci şi cinci de ani, împreună cu soţiile, în vizită, în România...
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen